Încă din copilărie, bunicii au fost cei care ne-au deschis porți către lumi pe care n-am fi avut cum să le cunoaștem până atunci. De la ei am învățat că timpul nu e cel mai mare dușman al nostru și că bucuriile se ascund uneori în lucruri mărunte.
Fie că încă ne mai bucură duminicile cu povești, fie că ne privesc deja din locuri mai bune, rămân un simbol al iubirii necondiționate, al bunătății și al înțelepciunii.
Sunt însă bunici pe care nu îi mai vizitează nimeni. Mulți dintre ei nu își mai permit nici măcar bucurii simple: o masă în oraș sau un spectacol de teatru.
Godot Cafe – Teatru, în colaborare cu Telefonul Vârstnicului – program al Fundației Principesa Margareta a României, te invită să oferi unui bătrân cu venituri reduse o după-amiază la teatru și o masă în oraș. Printr-o donație minimă de 25 de lei poți aduce o bucurie imensă în viața unui bunic.